Am fost azi pe traseul clasic in
aproape fiecare weekend, pe Plestioare.
Parc - Piatra Virgina- pe triunghi
albastru pana la Platoul de sub Plestioare, de unde o fac stanga pe dunga rosie si inconjur varful in urcare pana la
refugiul de la Plestioare, apoi coborare in Poiana Marului, valea Ustoroi
urcare din nou pe asa-zisul traseu Dakar de deasupra vaii Usturoi si coborare
in Parc . Sunt cam 15,4 km.
De data asta am prins si noapte. Cu toate ca o aveam in rucsac, la
indemana nu am pus-o in functiune. Frontala. Desigur, nu era bezna
complet. Cand se lasa seara, cerul e inca luminat, chiar daca soarele
nu se mai vede la orizont, dar in padure e noapte deorece lumina nu mai patrunde
printre copaci. E un anume sentiment de a alerga fara lumina. Creierul invata
sa gandeasca altfel. Nu ia decizii in functie de ceea ce vede ci in functie de
ceea ce simte piciorul atunci cand calca. Iar atunci cand alergi trebuie sa ia
decizia foarte rapid. Unde merge urmatorul pas.
Pe traseul acesta rareori ma
intalnesc cu cineva. Foarte interesanta
metamorfoza felului de a gandi si a simti atunci cand faci o alergare lunga de
peste 2 ore , pe munte, in padure, in locuri in care probabilitatea de a
intalni oameni e foarte mica.
La inceput , cand vii din
civilizatie si intri in padure, te
loveste linistea specifica naturii. Dispare acel zgomot de fundal dat de masini,
de oameni, de civilizatie. Zgomotul orasului. Zgomotul acesta exista tot timpul
dar ne obisuim atat de mult cu el , fiind permanent, incat nu-l mai auzim. In
padure e un altfel de zgomot. Fiecare adiere de vant misca frunzele. Copacii
mari si inalti trosnesc intr-un fel anume cand e vantul mai puternic. Ai impresia ca undeva acolo e un animal care vrea
sa te manance.
Pe masura ce trece timpul si
inaintezi in padure, zgomotul dispare,
creierul se obisnuieste cu noua liniste. Incepi sa auzi zgomotele care nu sunt
de fundal, ale padurii. Ridici ochii si
vezi o caprioara, o vulpe, un mistret - am vazut odata o bufnita uriasa. Totul
ti se pare firesc . Noul zgomot te
infasoara placut si te linisteste.
Apoi te apropii de oras. Lucrurile
stau exact invers fata de momentul in care ai pornit. Simti , pe masura ce
cobori si te apropii , cum te loveste caldura celor cateva grade in plus , data
de energia disipata in oras. Daca la inceput animalele iti dadeau ceva
emotii acum intanirea cu oamenii te face temator si suspicios. Nu-ti place.
Ce-or fi vrand? Iar zgomotul . Zgomotul orasului te loveste asurzitor.
Ajung in parc . Au trecut 2 ore si
ceva in cei 15 km de alergare . Imi fac miscarile de intindere , urc in masina
si plec spre casa. Zgomotul nu-l mai aud . E din nou “liniste”.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu